miercuri, martie 16, 2011

OLMO Corsica Fixed

Căutările pe Google despre Olmo m-au dus în două locuri. Primul loc a fost undeva în Italia în vecinătatea Florenței. Foarte frumos, doar că eu căutam date despre niște biciclete foarte populare de prin anii 80.


Am reușit să aflu că Olmo e un producător italian de biciclete. A fost foarte populara in anii 70-80 când au scos niște modele foarte frumoase atât cu țevi Columbus cât și cu țevi Oria. Acest cadru are țevi Oria GM 0.8, țevi cam de seama Miyata Hi-Tensile Steel sau Reynolds 501. Foarte rezistentă cu alte cuvinte.



Cadrul are dimensiunea de 58 cm, deci e potrivit unei persoane peste 1.75m. Am scos-o la drum și este incredibil de manevrabilă și se așează foarte bine pe drum și mai ales în curbe. Nu m-a deranjat faptul ca e un cadrul teoretic măricel pentru mine, la cei 1.70m pe care îi am. Pentru siguranță i-am montat o manetă de frână și o frână Shimano Exage.

Șaua și ghidonul au fost mai întâi dezbrăcate și apoi îmbrăcate în piele întoarsă. Am observat că este destul de rezistentă la mizerie și la umezeală, chiar dacă este foarte chic.

Calea de rulare este foarte lină datorită butucilor pe rulmenți de la Novatec și Bike+. Cercul roții de spate a fost spițat împletit pentru o rigidizare superioară, impreună cu un cerc Mavic dublu capsat. Raportul foaie pinion este puțin sub 2.5, deci e lejeră accelerarea și frânarea.


Pentru info se găsește telefonul și mailul meu ceva mai sus și abia aștept să fiu deranjat :).

3 comentarii:

Dumitru spunea...

Sunt misto astea dar fara niste viteze nu prea le vad rostul. :)

lazylegs spunea...

este cu totul alt stil de mers. îți spun 2 lucruri pe care le-am învățat mergând pe fixă: 1. să pedalez constant stând în picioare (și nu vorbesc de șprinturi); 2. să îți dozezi cu cap efortul pe care îl depui. Pentru cineva care nu merge decât în oraș nu văd rostul vitezelor, pe lângă costul pieselor și întreținerii unei biciclete cu 9 pinioane spre exemplu. De greutate nu zic nimic pentru că nu mi se pare relevant, dar e posibil ca cineva care își cară bicicleta în cârcă să aprecieze kilu ăla mai puțin.

craciunptr spunea...

salut nu ai cumva vre-un butuc fix sau o roata spitata pe unul?