miercuri, mai 08, 2013

Franchi, dupa 6 luni de așteptare

Mă uitam în dimineața aceasta când am postat ultima oară ceva. 2011 văd. Nu e vorba că nu am mai făcut nimic. Din contră. Nu am mai vrut să mai fac biciclete ca până atunci și mă gândisem să renunț. Dar, stiți cum e să vrei să nu mai mănânci ciocolată. Pur și simplu nu poți și nu vrei. Așa că, in pauza asta de nepostat am colaborat cu Spiță la câteva biciclete și chiar a fost o evoluție. Am lucrat mai mult cu biciclete de curse, ușoare, niște minunății.

Ultima podoabă este Franchi. Așa a chemat-o și așa îi va rămâne numele. A fost o bicicletă făcută pentru un club de ciclism obscur din Roma. Nu au avut chef sau timp să îmi răsundă la un mail în care îi rugasem să mă ajute să aflu mai multe despre cadru. Știam câte ceva, dar îmi doream o confirmare.

Cadrul era incredibil de ușor pentru cei 57 de cm ai săi. 1.9kg. Columbus SL mi s-a zis că ar fi când l-am cumpărat și tind să cred că așa era. A stat ceva vreme la mine...timp în care nu știam ce să fac cu el. Pentru mine era cam mare așa că am hotarât să aștept până când cineva o să îl cheme.

Așa arăta inițial...





Cum a ajuns să arate....





Am transformat-o pe Franchi într-un gents racer verde tanc. Foarte rigidă si suplă. Frâne Gipiemme Crono Sprint (anii 80), butuci Campagnolo Record, cercuri fir oglindă, și un scaun vintage Brooks Professional. Angrenajul Ofmega cu brate de 165 cm permit transformarea lui Franchi și în fixed gear, cu liniștea că nu vei atinge în curbe asfaltul cu pedalele.